Editorial DAN FILOTI / Pițurcă nu se mai apără

Redactor:
Dan Filoti
Editorial DAN FILOTI / Pițurcă nu se mai apără
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Dacă jucăm de zece ori cu Olanda, poate îi batem o dată, poate le smulgem un egal-două și în restul partidelor ne bat ei”. Aceasta a fost declarația aproximativă dată de Pițurcă înaintea victoriei din preliminariile pentru turneul final aflat în plină desfășurare. La o săptămână după înfrângerea cu Olanda și după ieșirea de la Euro suferim încă. Se vorbește de antrenori străini, fie și din 2010, foarte mulți atacă, prea puțini sau nimeni nu îl apară. Nici măcar cei care au ieșit în față după egalurile considerate nesperate, ante-factum și catalogate disperate, post-factum.

Românii sunt prea scumpi

Naționala nu s-a schimbat, Pițurcă nu s-a schimbat. Doar noi ne-am schimbat așteptările și nouă ne-au crescut speranțele, stârniți fiind de unele declarații prea optimiste și cu iz electoral, date de conducători. Undeva în subconștient, vorbele lui Pițurcă bubuiau amenințător și straniu. Dar realist! Am căzut în capcana de a ne crede mai buni decât am fi putut fi vreodată și am sfârșit în război cu toată lumea. Și pentru că toate trebuie să poarte un nume, i s-a spus, simplu, Pițurcă, omul care la 0-2 cu Olanda și 0-0 la Franța – Italia, plus o eventuală victorie la penalty-uri în sfertul din vis cu Spania după 120 de minute cu fundu-n poartă ar fi fost erou național. Garantat! Interesanți, interesați, toți chibițăm inconsistent. Se uită sau pur și simplu se refuză acceptarea realității. Steaua, Dinamo, Rapid, CFR, Poli, Brașov transferă străini pe bandă rulantă. Asta pentru că prețurile fotbaliștilor români au luat-o de mult razna, iar aria de selecție se reduce îngrijorător. Despre asta trebuie să vorbim… În frunte cu Mircea Sandu!

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×